Travertin

Travertin

Travertinul este o rocă sedimentară, ce ia naștere prin procesul de segregare naturală sau chimică a unor materiale de carbonat, având la bază aragonitul, care, în urma cristalizării, formează un calcit primar. Cu alte cuvinte, travertinul reprezintă, mai exact, un tip de calcar.  Totuși, vorbim despre un calcar unic, datorită apei minerale calde care eliberează dioxidul de carbon, formând o suprafață poroasă a acestuia.

Datorită nuanțelor sale variate, de la crem și maro până la roșu și chiar argintiu, travertinul  conferă bun gust și originalitate spațiului în care este utilizat.

Știați că…?

  • Pentru întreținerea și curățarea travertinului sunt necesare produse cu un PH neutru.
  • Considerată o veritabilă bijuterie a Vaticanului, Bazilica „Sfântul Petru“ din Roma are nu mai puțin de 88 de pilaştri din travertin, dar și numeroase statui realizate din aceeași piatră naturală.
  • Când vine vorba despre amenajarea imobilelor, gresiile din travertin, spre deosebire de marmură, pot fi utilizate atât în exterior, cât și în interior.